Archive for the ‘tasta’ Tag

Lecția 1 – Anatomia Chitarei

Pentru a cânta la chitară, trebuie mai întâi să cunoaștem care sunt părțile unei chitări. Din figura 1, observăm următoarele: cap, cheițe de acordaj, pragus, tasta, grif (gât), marcaje, cutie de rezonantă, gaura de sunet și punte.

Anatomia chitarii

Anatomia chitarii

O să dau scurte explicații la părțile componente pentru a înțelege  la ce folosește fiecare:

Cap: Partea superioară a unei chitări, pe care de obicei sunt fixate cheițele de acordaj.
Cheița de acordaj: Mecanism de acordare a unei chitări. Întâlnim chitări cu 6, 7, 8, 10, 12 astfel de mecanisme, câte unul pentru fiecare coardă.
Pragus: Este situat în partea de sus a grifului (gâtului) și prin el trec toate corzile chitării spre cheițele de acordaj.
Tasta: Partea delimitată de două tije metalice de pe grif, excepție fiind instrumentele fără taste delimitate (fretless).
Griful (gâtul): Griful susține toate cheițele de acordaj, pragusul și tastele de pe el.
Marcaje: Semne, puncte sau alte aplicații grafice de pe taste. Cu ajutorul marcajelor ne orientăm pe grif. Deobicei sunt marcate tastele 3, 5, 7, 9 și 12.
Cutie de rezonanță: La chitările acustice (clasice), aceasta este cea mai mare parte a chitării, care rezonează sunetele produse de corzi. Diferite cutii de rezonanță produc sunete diferite. La chitările electrice, sunetele sunt preluate de niște dispozitive speciale, numite doze și trimise către un amplificator de sunet.
Gaura de sunet: Orificiu în cutia de rezonanță pe unde sunetul iese afară.
Punte: Suportul în care sunt fixate corzile.

În continuare vom vorbi despre numerotarea corzilor și a tastelor. Corzile se numerotează de la cea mai subțire la cea mai groasă, respectiv 1 – cea mai subțire și 6 – cea mai groasă. Fiecărei corzi deschise (nu este apăsată nici o tasta) ii corespunde câte o notă. Acordajul standard al unei chitări cu 6 corzi este indicat în figura 2. Numerotarea tastelor începe de la cap spre cutia de rezonanță. Pentru a ne orienta mai ușor pe grif, unele taste au diverse marcaje (deobicei tastele 3, 5, 7, 9, și 12).

Numerotarea corzilor si a tastelor de pe grif

Numerotarea corzilor si a tastelor de pe grif

Notă: Tasta 0 (zero) nu este pe griful unei chitări, ceea ce înseamnă că respectiva coardă este deschisă (nu se apasă nici o tastă).